Apocalipsa {13}

Iesirile cu mama erau seci si plictisitoare. Fiindca mama iesea intotdeauna in oras cu treaba si n-avea vreme sa-mi sufle-n bors. Cel mai des ma purta prin magazine. Ma dureau picioarele, dar nu puteam protesta in nici un fel. Mama era mama. Blanda si severa in acelasi timp. O femeie nu prea inalta, bruneta, cu parul ascuns sub naframa, si cu ochii verzi. Cu buzele potrivit de groase, in coltul carora se ascundea mereu un zambet amar. Asa o stiam eu dintotdeauna. Asta era mama copilariei mele.
Era o femeie exagerat de curata. si-n tot ceea ce cumpara, cauta mereu calitatea. De la ea am mostenit putin, foarte putin, gustul pentru frumos. Imi amintesc de zilele frumoase cand ieseam impreuna in oras, ea femeie in toata firea, eu doar o fetita de cinci anisori. Ne opream uneori la aceeasi cofetarie unde avea grija sa-mi puna pe masa ce-mi placea mie: renumita placinta cu carne. Inca mai simt aroma sa delicioasa si inca mai am in minte imaginea cofetariei intunecoase cu masute rotunde si curate. Cu farfurii albe si furculite brodate cu modele frumoase. Cu bucaterese tinere si zambitoare, imbracate in alb, cu bonetele daragalase pe cap...Insa mama avea grija mereu sa nu ma murdaresc, sa mananc frumos si sa merg atenta pe strada. La orice pas era urmarita indeaproape de seveitatea ei de mama.
Cu tata era altfel.

Tata ma ducea prin alte locuri. Mergeam cu el la Padurice. Asa se chema padurea noastra de pe varful dealului. Ieseam primavara, dupa urzici. Niciodata n-am sa uit acele vremuri, caci chiar dac-a trecut mul timp de-atunci, amintirile mele sunt inca vii. Mama ma imbrca intr-o rochita verde, cu bretele subtiri. Apoi plecam amandoi, eu cu tata, la Padurice. Pe drum ma imprieteneam cu toti cainii ulitelor, iar tata ma ajuta sa le gasesc nume tuturor. Ajunsi in padure, apucam printr-un loc numai de el stiut. Intalneam astfel, de fiecare data, o casa veche si parasita, facuta toate numai din lemn. Asa mica cum era, fara geamuri si napadita de buruieni, mie mi se parea tare stranie. Tata mi-a dezvaluit cu frica prefacuta in glas ca e casa "Babei-Cloanta". Si de atunci asa i-a ramas numele.

Priveam cu teama acel loc. Il lasam in urma cu bucurie si apucam si mai strans mana tatei. Il credeam pe cuvant.

Treceam si pe langa "Lacul broastelor", unde ma opream ca s-arunc cu pietre in apa. Totul era frumos pana cand ajungeam acasa si eram nevoita sa mananc tocanita de urzici. Tin minte chipul sters al mamei, aplecat spre mine. Imi spunea:

- Urzicile contin fier, te ajuta sa cresti mare...

Nu voiam sa cresc mare. Nu voiam defel. Si nu mancam nimic pana ce pe mama o apuca durerea de cap...Tata se indrepta brusc spre dulapul cu haine. Isi lua geaca.

- Tata, unde te duci?

- S-o aduc pe Baba Cloanta...

Brusc, ingalbeneam. Ca printr-o minune, farfuria cu tocanita de urzici era golita pe jumatate.

Ce sa mai zic de Bau- Bau? Stiam ca exista, si stiam ca, mai mult ca sigur sta ascuns sub masa aceea din fundul bucatariei, unde punea mama oalele si tigaile. Mi-l imaginam verde, cu capul rorund ca o minge si cu trup de crocodil. Ma urmarea intotdeauna, cand mergeam prin casa, si cu toate acestea nu-i spuneam niciodata mamei. Ar fi cautat sub masa si l-ar fi descoperit, cu siguranta.

Atunci, ce s-ar fi intamplat cu noi doua? Desigur, ne-ar fi mancat cu pofta, asteptandu-l si pe tata..

Am hotarat sa-mi fie frica numai mie de el. Am pastrat astfel linistea casei. Stiam totusi , ca intr-o zi va iesi la iveala, de sub masa, cu zgomot de tigai si oale sparte. Insa eu voi fi atunci destul de mare, incat sa-l pot infrunta cu spada la fel ca Fat-Frumos...

...Si poate parea ciudat ca imi aduc aminte astfel de detalii.Si poate parea ciudat ca le mai si astern undeva. Dar tocmai aceste maruntisuri mi-au umplut mie viata, acestea m-au facut sa cresc. Nu urzicile, cum zicea mama, ci frica de babe cloante, de balauri si de capcauni ascunsi sub fotolii...Prudenta de a ma feri din calea lor, puterea de tine totul in mine...Toate acestea m-au facut sa stiu cum sa ma port cu Babele cloante din viata mea reala, si cum sa ma manifest fata de balaurii si capcaunii ascunsi la fiecare colt de prietenie...