Cine striveste de buna voie un fluture?

M-am gandit azi-dimineata si la varianta asta. Cineva, mai demult, mi-a spus ca am tendinta sa traiesc in lumea mea,...si ca nimeni nu ma poate desprinde de acolo, fara vointa mea. Intr-un fel, e adevarat: numai in lumea mea il gasesc pe el. In realitate el traieste altundeva si poate nici nu se gandeste la mine.

Deci, ca sa incep sa traiesc in spatiul real, am nevoie si trebuie neaparat sa-l uit. Am incercat si asta. De mai multe ori. Si mereu m-am intors din drum, chinuita de amintiri; Mi se parea ca eu sunt Dumnezeu si trebuie sa ma mut intr-alt univers, unde nu exista oameni si unde trebuie sa-i confectionez iarasi cu mana mea. E ca si cum un mare arhitect si-ar parasi dintr-o data constructia infinita, fiindca nu mai are materiale. Trebuie sa darame totul si sa faca ceva mai mic...

Nu pot sa las in urma primul meu paradis. Primul meu inger. Chiar daca uneori mi se pare imposibil ca el sa se mai intoarca la mine, totusi eu sper...El era fluturasul meu. Avea pe aripi culorile mele preferate si zbura numai cat tinea zarea mea. Dar intr-o zi l-am parasit intr-o gradina amara, printre flori uriase...Azi ma intorc sa-l ucid.Caci asa-mi zic toti:ucide fluturele- amintire. Ucide-l si mergi mai departe!...

Insa, cine striveste de buna voie un fluture???