Apocalipsa {14}

Despre mama as putea spune multe lucruri.N-am cunoscut-o indeaproape niciodata, n-am avut cum sa patrund in sufletul ei. De fapt, cred ca nimeni n-a avut ocazia sa-i patrunda in suflet. Cu atat mai putin tata. Pe mama am cunoscut-o doar din gesturi, din grija pe care mi-o purta zi de zi. Poate c-o admiram intr-o oarecare masura, dar n-am lasat sa se vada asta niciodata. Cred ca mama mea era ca toate celelalte mame, dar pe atunci nu aveam impresia asta. Nu stiu ce parere aveau altii despre ea.

Bineinteles ca aveam si momente cand o uram. Cand nu ma lasa sa ma joc in nisip sau sa strang in brate cateii. Cand imi smulgea puii de pisica din brate sau cand imi interzicea sa ma mai joc cu baietii. Cand nu ma lasa sa mananc fara sa ma spal pe maini inainte, sau cand ma obliga sa merg la biserica. Atunci o uram din tot sufletul.

In rest, ma comportam normal. Nu existau intre noi "sentimentalisme". Nu i-am facut niciodata vreun cadou de ziua mamei, fiindca stiam ca nu are nici o semnificatie ziua asta pentru ea. Nu i-am spus niciodaat "la multi ani", fiindca nu le-avea cu din astea...Tot asa cum nu i-am spus niciodata c-o iubesc, si-n ciuda tuturor vorbelor goale, eu cred ca nici un copil nu i-a spus asta vreodata mamei lui.

Dar lasand asta la o parte, poate ca n-o iubeam pe mama, dar iubeam tot ce iesea din mainile ei.

"Surpriza" copilariei mele. O facea pe ascuns. Si dintr-o data aparea cu o tava roz, in care tronau biscuiti umpluti, asa cum numai ea stia sa faca. Am lasat tava cea roz in copilarie, la fel si gustul biscuitilor. Un gust pe care nu-l avea nicio prajitura din orice cofetarie. Aceea era..."Surpriza".

La fel si clatitele. Si pandispanul. Si "negresa". Toate acestea le-am lasat eu in urma, in goana mea spre viitor.

Apoi...impaturitul hainelor. Nimeni nu mai impaturea hainele asa cum o facea ea. Eu n-am reusit niciodata sa ating performanta asta. Stii cum arata dulapul meu, dupa ca impatuream eu hainele? Ca un teanc rasturnat de carti. Asta in cel mai bun caz. Consider ca impaturitul hainelor e unul din acele talente cu care te nasti. Iar eu nu m-am nascut cu acest talent.