Din greseala

S-a ridicat usor, pe varfuri, ca sa vada cerul. Nu-l mai vazuse demult asa. Era alb, mai alb decat obrazul unei regine moarte. Prin geamul aburit al inchisorii, vedea doi corbi negri invartindu-se in cerc. Doi. Unul langa altul. Doua tristeti negre. Urata sincronizare!...

Inchise ochii. Din greseala...(lumina?)

 I se paru ca-i prea lumina afara, ca si cum ar dormi noaptea, pe o plaja pustie, dorind sa prinda rasaritul soarelui, si apoi se trezeste dintr-o data cu el pe cer, si cu o multime de oameni in jur. E prea lumina afara. Sau e prea intuneric in celula. ...Si in celula timpul se misca ingrozitor de incet. Isi face patul. Din greseala...(obisnuinta?)

Si-ar dori sa aiba flori pe-o noptiera, la capatul patului, dar florile nu respira pe intuneric. Jos, gardianul cel gras, care nu vorbeste niciodata, i-a asezat o lada veche. N-are voie s-o deschida. Dar o sterge de praf in fiecare zi. Stie ce e acolo. Intr-o zi se apleaca incet deasupra  lazii. Si asculta. In lada e o inima. Ii aude bataile grabite, ii aude zbuciumul. Si deschide lada. Din greseala...(curiozitatea?)

N-a mai tinut niciodata o inima in palma...Brusc, gardianul cel gras deschide usa. O pandise. Ii smulge inima din mana. Ii striga in fata vorbe urate, desi el nu vorbeste niciodata. O imbranceste. O impinge. Ea se face mica, mica de tot, lipindu-se de peretele gri al celulei. Gardianul pleaca. Si lasa usa intredeschisa. Din greseala...(neatentia?)

 

Nu se va mai intoarce. Ea. Nu se va mai intoarce niciodata. In celula alaturata, statea candva el, celalalt prizonier. Dar a evadat demult, lasand in urma lui doar...o inima. Nu i-a lasat-o ei. N-a lasat-o nimanui. A plecat in lume fara inima. Oricum n-a mai folosit-o de mult timp. Si-a uitat-o intr-o lada veche. Din greseala...(graba?)

Acum era randul ei. Ce va ramane in urma? Vor ramane lacrimile.

Pe cand erau inca impreuna, prizonieri amandoi, isi promiteau unul altuia LIBERTATEA.

- Esti liber. Esti ca un fluture. Tu trebuie sa zbori. Un fluture e frumos doar in libertate, daca-l prinzi, ii strivesti aripile, ii amesteci culorile, il ucizi. Tu trebuie sa zbori.

Era convinsa. Si el:

- Vezi? ai dreptate. Dar eu vreau sa zbor numai in preajma ta...

Si s-au iubit. Din greseala...(dorinta?)

N-a existat nimic din toate acestea. Nici dragoste. Nici macar ura. S-au prefacut. S-au prefacut amandoi.

Ea, mai incet decat el.

El, mai mult decat ea.

S-au prefacut ca exista libertate in doi, pana cand unul din ei, mai exact el, a zburat.

A zburat putin mai departe decat ea, putin mai mult...

Si si-a zis:

- Sunt liber. Sunt ca un fluture. Eu trebuie sa zbor. Un fluture e frumos in libertate, daca-l prinzi, ii strivesti aripile, ii amesteci culorile, il ucizi. Eu trebuie sa zbor!

In urma lui, a ramas ea:

- Vezi? Am dreptate. Dar eu vreau sa zbori numai in preajma mea.

Nu. Nu l-a mai ajuns din urma. El nu a mai vrut sa mai zboare in preajma ei. A evadat prea tarziu. Proasta sincronizare!

Si s-au despartit. Din greseala...(plictiseala?)